Ioan Hămbășan, fostul președinte al clubului de fotbal CSU Voința Sibiu, a fost trimis în judecată

Redactor:
Bitescu Wili
Ioan Hămbășan, fostul președinte al clubului de fotbal CSU Voința Sibiu, a fost trimis în judecată
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul președinte al clubului de fotbal CSU Voința Sibiu, Ioan Hămbășan, a fost trimis în judecată pentru comiterea a două infracțiuni de luare de mită.  Potrivit unui comunicat al DNA, în rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

„În cursul anului 2009 și ulterior, inculpatul Hămbășan Ioan, în calitate de președinte al SCM ATCOM, a pretins și primit, în mod eșalonat, cu titlu de mită, de la denunțători, bunuri în cuantum total de 71.239 lei (echivalent 16.567 euro) pe durata a două campionate de fotbal în folosul CSU Voința Sibiu, în legătură cu îndeplinirea ori întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle legale ale inculpatului, respectiv în scopul de a accepta amânarea plații chiriei, de a nu recurge la rezilierea contractului de închiriere și la acțiuni în justiție pentru evacuare și recuperarea chiriei restante de la debitorii denunțători.

În perioada martie – aprilie 2014, inculpatul Hămbășan Ioan, în calitate de președinte al SCM ATCOM, a pretins în mod direct suma de 200.000 euro în folos propriu, de la denunțători, în legătură cu neîndeplinirea ori cu efectuarea unui act contrar îndatoririlor sale legale, respectiv în scopul de a derula întreaga procedură de înstrăinare unui imobilul la prețul de 300.000 euro, preț mult inferior valorii reale a imobilului, și renunțarea la acțiunile promovate în scopul recuperării debitelor restante”, se scrie pe site-ul DNA.

Conform sursei citate, Ioan Hămbășan are o cotă de 19,46% din societate, care deține în patrimoniu mai multe spații comerciale în municipiul Sibiu, iar unul dintre acestea a fost închiriat în 2007 unei societăți comerciale administrate de către denunțători, pentru o chirie de 4.000 de euro pe lună.

Potrivit anchetatorilor, deși a desfășurat activitate, în special organizarea de evenimente festive, societatea chiriașă nu a achitat cu regularitate chiria, înregistrând restanțe importante, însă cu toate acestea contractul nu a fost reziliat.

În perioada 2009 – 2011, pentru a nu rezilia contractul și pentru a amâna plata chiriei, inculpatul Ioan Hămbășan, administrator al ATCOM, a solicitat și a primit de la denunțători, timp de aproximativ doi ani, cu titlu de mită, bunuri, respectiv mese zilnice (aproximativ 100 de porții) pentru membrii echipei de fotbal CSU Voința Sibiu, club pe care îl deținea. Deși în evidențele contabile ale societății comerciale au fost evidențiate facturi și chitanțe de plată, în realitate CSU Voința Sibiu nu a achitat contravaloarea acestora.

Abia după ce societatea comercială nu a mai livrat mâncare pentru echipa de fotbal, care în final a fost desființată, inculpatul a recurs la acțiunea în justiție pentru recuperarea chiriei restante și ulterior pentru evacuare, acțiuni promovate în anul 2013.

Procurorii DNA au stabilit, de asemenea, că ulterior Ioan Hămbășan a solicitat suma de 200.000 euro, pentru a vinde respectivul imobil în care funcționează un restaurant, proprietatea ATCOM, către denunțători, fără licitație și la un preț sub valoarea de piață, folosind o evaluare a spațiului de dinainte de amenajare.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Divorț surprinzător în showbiz! Vedeta pe care ai văzut-o la PRO TV într-un serial celebrul a rămas fără jumătate
Divorț surprinzător în showbiz! Vedeta pe care ai văzut-o la PRO TV într-un serial celebrul a rămas fără jumătate
În weekend se joacă din nou ”România – Kosovo”! Cum au numit kosovarii echipa din țara noastră
În weekend se joacă din nou ”România – Kosovo”! Cum au numit kosovarii echipa din țara noastră
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă au răsunat în curtea cimitirului, înainte ca sicriul să fie coborât în groapă
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă au răsunat în curtea cimitirului,…
Jurnalista din Kosovo a răbufnit la adresa românilor: „Puteți să vă opriți?”
Jurnalista din Kosovo a răbufnit la adresa românilor: „Puteți să vă opriți?”
Raportul arbitrului poate fi crucial în deznodământul meciului România - Kosovo
Raportul arbitrului poate fi crucial în deznodământul meciului România - Kosovo
TUN uriaş. Dan Şucu pregăteşte cel mai scump transfer din istoria Rapidului: ”Peste 10 milioane de euro”
TUN uriaş. Dan Şucu pregăteşte cel mai scump transfer din istoria Rapidului: ”Peste 10 milioane de euro”
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din România
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din România
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Cine este tatăl adolescentului de 15 ani care a ieşit cu Lamborghiniul pe străzi
Cine este tatăl adolescentului de 15 ani care a ieşit cu Lamborghiniul pe străzi
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Am aflat primii 4 concurenți de la Survivor România 2025! Acuzații grave la adresa Kanal D: „A tras sforile!” Detalii picante
Am aflat primii 4 concurenți de la Survivor România 2025! Acuzații grave la adresa Kanal D: „A tras sforile!” Detalii…
Marea legendă a muzicii a murit. Oamenii l-au iubit. A fost un monstru sacru
Marea legendă a muzicii a murit. Oamenii l-au iubit. A fost un monstru sacru
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe sicriul fiicei sale, abia se mai ține pe picioare
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe sicriul fiicei sale, abia se…
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Jannik Sinner câştigă Turneul Campionilor cu victoria în Finala ATP în faţa lui Taylor Fritz
Jannik Sinner câştigă Turneul Campionilor cu victoria în Finala ATP în faţa lui Taylor Fritz
La câți km speli motorul diesel pe interior? Ce probleme pot apărea după
La câți km speli motorul diesel pe interior? Ce probleme pot apărea după
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
×